- Încrederea – este esenţial să ştii ce cumperi şi de la cine cumperi, astfel încît, în cazul unei daune, să nu ai parte şi de alte surprize neplăcute.
- Acoperirile (Riscurile asigurate) – este recomandat să discuţi cît mai direct despre lucrurile pe care le consideri importante a fi incluse în asigurarea CASCO, astfel încît să îţi deservească nevoile. De exemplu, în cazul în care deţii un garaj, s-ar putea ca acoperirea pentru furt să nu te intereseze, sau în situaţia în care parchezi în general în zone cu pomi în apropiere, te sfătuim să fii atent ca asigurarea să includă şi acoperire împotriva fenomenelor naturale.
- Rezolvarea daunelor – Pentru a fi sigur că ai alături un agent serios pe care să te poţi baza în cazul producerii unui eveniment neplăcut, ar trebui să te asiguri, încă dinaintea semnării documentelor, de existenţa unui astfel de serviciu şi dacă se poate să obţii aceste informaţii şi în scris, nu doar telefonic.
- Franşiza – Este partea dintr-o eventuală daună pe care ar trebui să o suporţi tu, în calitate de asigurat. Totuşi, aceasta nu trebuie neaparăt să fie zero, s-ar putea să găseşti convenabilă şi o variantă cu franşiză procentuală ce se aplică doar în cazul unei daune totale. Alegerea unei variante de CASCO cu franşiză îţi va aduce, cel mai probabil, şi o diminuare a costurilor.
- Suma asigurată şi reîntregirea acesteia – E bine să fii atent ca suma asigurată să fie stabilită corect, acest lucru se realizează identificînd exact varianta de echipare a maşinii. De asemenea, ar fi util să optezi pentru o poliţă de asigurare CASCO care să includă sau să permită şi reîntregirea sumei asigurate. Practic, această opţiune îţi oferă garanţia că, în pofida unor daune survenite pe parcursul derulării contractului de asigurare CASCO, valoarea asigurată a autoturismului va reveni întotdeauna la cuantumul specificat în contract ca şi sumă asigurata, cu sau fără plata unei sume suplimentare pentru acest lucru (în funcţie de asigurator şi produsul pentru care ai optat).
- Timp – Poţi economisi timp lucrînd cu un agent capabil sa îţi furnizeze soluţiile croite special pentru maşina ta în timp util şi care să vină cu acestea în întîmpinarea ta. Producerea unei daune este cea care consumă în general cel mai mare număr de ore, din cauza procesului relativ complicat de soluţionare a acesteia. Un broker specializat îşi poate dovedi calităţile prin ajutorul acordat într-o astfel de situaţie neplăcută.
- Economie –Asigurarea CASCO este percepută ca o cheltuială, deşi poate termenul de investiţie i s-ar potrivi mai bine acestul tip de serviciu. Asigurările CASCO pot fi achitate de multe ori şi în rate. Cu siguranţă mulţi dintre noi nu dispun de banii să ne înlocuim maşina cu una similară în cazul în care aceasta ar dispărea.
Află mai multe despre serviciile de asigurare pe care le propunem în rubrica https://www.businessmarket.md/asigurari-online/
Expertul afacerilor tale!