Cea mai simplă definiție a landing page-ului ar fi: pagina unde trimiți trafic atunci când dorești ca audiența să facă o acțiune – cumpărare de produs sau serviciu, aderare la un eveniment sau comunitate, înscriere în lista de contacte.
Cea mai mare greșeală este să trimiți audiența generată de PPC, banner de promovare sau email marketing pe Home page! Este necesar să ajungă pe o pagină separată și dedicată corelată cu mesajul de promovare.
Ce trebuie să urmărești pentru ca landing page-ul să convertească cât mai bine?
1. Titlul paginii se referă la mesajul postat care aduce audiența. Acesta e de preferat să fie cât mai apropiat sau chiar identic cu subiectul mesajului. În acest fel cititorul va rămâne interesat pentru că este exact ceea ce caută. Ca exemplu, dacă faci reclamă la o promoție pentru o gamă de pantofi, atunci pagina dedicată acesteia trebuie să aibă ca titlu numele gamei, oferta de discount și intervalul de timp, detaliile mesajului cu care ai atras audiența.
2. Spune-i vizitatorului exact ce trebuie să facă. Primul pas e făcut, l-ai convins cu mesajul promovat să deschidă pagina, dar trebuie îndeplinit următorul pas spre conversie. E nevoie ca vizitatorul să găsească ușor un buton sau un text sugestiv și perfect evidențiat pentru a face o acțiune (eng. CTA = call to action). Mă refer aici la butoanele de Sign Up, Buy, NewsLetter, Next, care transformă vizitatorul în consumator sau client. Poți avea chiar mai multe CTA, dar nu exagera. Aceste mesaje și butoane pot fi încercate prin metoda de A/B testing despre care voi vorbi la partea de design a landing page-ului.
3. Scrie la persoana a doua. Cititorul este interesat de beneficiile sale, de ceea ce obține de la tine cu ajutorul acestei pagini. În nici un caz nu vrea să citească părerea ta despre produs sau detalii despre companie atunci când deschide landing page-ul.
4. Mesajul de pe această pagină trebuie să fie clar, concis și convingător. Nu include aici detalii despre alte produse sau campanii decât cea promovată. Nu este ceea ce caută cititorul și motivul pentru care a deschis această pagină.
5. Scrie un mesaj nici prea scurt, nici prea lung, dar suficient. Lungimea este potrivită atâta timp cât mesajul este suficient de convingător și își atinge scopul. De aceea nu există o lungime ideală pentru toate produsele, serviciile, acțiunile urmărite, ci pentru fiecare în parte. Ca și regulă, când vrei să vinzi ceva și descrii funcționalitățile produsului sau beneficiile serviciului, atunci textul devine ceva mai lung; dacă vrei să convingi vizitatorul să se înscrie la newsleter sau să devină membru al comunității, atunci mesajul poate fi mai scurt. Este de la sine înțeles că e mai greu de convins un vizitator atunci când implică transferul de bani, nu?
6. Pagina trebuie să fie ușor de citit. Ideal e să includă paragrafe și enumerări cu bullet points. Majoritatea cititorilor ajunși aici scanează în primele secunde pagina și abia apoi se apucă de citit. Dacă este aerisită, bine organizată și ușor de citit, atunci vizitatorul va parcurge informația și va fi mai aproape de conversie.
7. Primul paragraf e bine să fie scurt și concentrat, nu mai mult de doua rânduri. Următoarele pot fi mai lungi, dar în așa fel încât să compună o pagină atrăgătoare. Cu toate aceste, e de preferat ca un paragraf în general să nu aibă mai mult de cinci rânduri.
8. Designul paginii este semnificativ. În general oamenii nu au timp și răbdare să parcurgă landing page-ul mult în jos. De aceea te sfătuiesc să incluzi butonul sau textul de CTA în formatul de pagină care se deschide automat pe ecran. Evident e nevoie să le incluzi și mai jos pentru cazurile care parcurg toată pagina.
9. Nu îți stabili mai multe obiective pentru aceeași landing page. Definește unul singur și asigură-te că fiecare cuvânt, paragraf, grafic, imagine, simbol din pagină converge către acesta.
Cum trebuie să arate landing page-ul din punct de vedere vizual?
Nu trebuie să fii designer specialist de site-uri, dar e musai necesar să cunoști câteva tehnici fundamentale și eficiente. Iată care sunt acestea:
- mesajul critic al landing page-ului să fie în partea de sus și să se vadă imediat ce deschizi pagina
- conceptul e de preferat să fie cât mai simplu, cu mai multe paragrafe și pe o singură coloană. Paragrafele să fie coerente ca idei și bine structurate ca lungime și ordine. Nimănui nu-i place să citească un text îngrămădit, fără spații și lipsit de coerență
- asigură-te că pagina se deschide repede. Nu include multe imagini, grafice sau orice altceva ar putea afecta viteza de încărcare
- aranjează pagina conform principiului de citit în F. Primul paragraf este cel mai important, după care tendința privirii este să se concentreze pe partea stângă pe verticală de sus în jos
- folosește aceleași elemente vizuale cu cele din mesajul de promovare: culori, logo, formatare text, forme. Fă ca acestea să conducă privirea către CTA
- testează diferite landing page-uri până ce obții rezultatele dorite. Modifică designul, aranjează butoanele și textele CTA și apoi testează. Te sfătuiesc să aplici metoda A/B testing conform căreia faci mai multe mesaje de promovare cu diferite landing page-uri pe care le lansezi în același moment. După un timp măsori și compari rezultatele și vezi care este mai eficientă.
Nu uita că landing page-ul este pasul care precede etapa de îndeplinire a obiectivului CTA. De aceea e nevoie să ai o pagină cât mai atractivă și eficientă pentru a nu pierde conversii.
VEZI ULTIMA LUCRARE REALIZATĂ DE ECHIPA BUSINESS MARKET
VEZI SITE ȘI REZERVEAZĂ UN LOC LA WEB SUMMITDaca ești un antreprenor desăvârșit și vrei să pui bazele unei afaceri, te așteptăm la o discuție cu echipa www.businessmarket.md, și totul va deveni mult mai ușor deoarece vă oferim servicii de calitate:
CREARE WEB SITE
BRANDING
PLANURI DE AFACERI
ÎNFIINȚARE FIRME
Expertul afacerilor tale!