Pași pentru a primi finanțarea necesară pentru dezvoltarea unui business. Există afaceri care se dezvoltă natural, doar cu ajutorul unei investiții inițiale reduse și care se autosusțin după doar câteva luni. Din păcate însă, aceste cazuri sunt unele foarte rare, iar realitatea din mediul de business ne arată că de cele mai multe ori o afacere, indiferent de cât de nouă este, are nevoie de investiții constante pentru a se putea dezvolta și pentru a putea ajunge la stadiul în care profitul să fie mai ridicat decât suma de bani investită.
Finanțarea este în cele mai multe dintre cazuri o reală problemă. Antreprenorii se împart în mai multe categorii: fie că nu au fost angajați niciodată și au parte de susținerea inițială a prietenilor sau a familiei pentru a demara un business, fie că își folosesc economiile personale, adunate din salariu, pentru a începe pe drumul antreprenoriatului sau apelează la instituții financiare sau fonduri speciale dedicate unui business la început de drum.
Pași obligatorii
O idee extraordinară nu este, din păcate, suficientă, pentru a dezvolta o afacere de succes. Pe lângă munca continuă, primul pas pentru a primi o finanțare necesară este existența unui plan de afaceri solid. Acesta trebuie să includă un rezumat al soluțiilor oferite de firmă, o prezentare integrată a domeniului de activitate și date precise ale dezvoltării competitorilor.
Informații precum estimările privind dezvoltarea sectorului de activitate sunt obligatorii, precum și cele privitoare la dezvoltarea propriului business.
Unele dintre cele mai importante paragrafe fac referire la o evaluare corectă și amănunțită a bunurilor companiei pe care o dețineți, precum și situația financiară din momentul de față. Bilanțul, veniturile și fluxul de numerar ar trebui să fie detaliate și exacte. La toate acestea, se adaugă planul de management și cel de marketing, punctele puternice, dar și cele slabe pe care doriți să le îmbunătățiți. La final, planul ar trebui să conțină țelurile financiare și modalitatea în care ați planificat să le atingeți pe termen scurt, mediu și lung.
De la plan, la acțiune
Odată ce aveți un plan de afaceri bine pus la punct, este timpul ca acesta să ajungă la cei care vă pot ajuta cu o finanțare și care este cea mai simplă modalitate de a face acest lucru decât să trimiteți un email în acest sens? Acesta trebuie să conțină, pe lângă planul mai sus detaliat și o scurtă scrisoare de intenție. Atenție însă, aceasta ar trebui personalizată, în funcție de destinatarul căruia vă adresați.
Cea mai eficientă modalitate de a intra în discuție cu posibili investitori este însă participarea la evenimentele de profil. Nu este obligatoriu să fie evenimente dedicate finanțărilor, orice eveniment de business este potrivit.
Târgurile specializate care au loc în mod constant la Moldexpo, workshop-urile speciale în cadrul cărora participă oamenii de afaceri din industria vizată, toate sunt câteva dintre ocaziile importante unde puteți cunoaște persoanele potrivite ce vă pot ajuta. Networking-ul este esențial în dezvoltarea unui business, oamenii de afaceri au nevoie de conexiuni importante pentru a putea rămâne competitivi pe o piață mereu în schimbare. Este obligatoriu însă ca discuțiile să nu rămână doar în sfera finanțării. Chiar dacă acesta este cel mai important scop, relațiile pe care le puteți începe în cadrul unor astfel de evenimente sunt vitale și pot reprezenta pasul cel mai important către o posibilă investiție. În plus, în cadrul discuțiilor formale sau informale puteți cere părerea celor avizați cu privire la evoluția pe care afacerea a avut-o până acum, precum și idei potrivite pentru planurile de viitor. O părere a unei persoane avizate, dar care nu este implicată 100% precum sunteți voi, este una cu siguranță valoroasă pentru viitorul afacerii.
Business angel
Este greu, dacă nu imposibil, ca planul de afaceri realizat să ajungă rapid la mai mulți business angels ce ar putea să fie interesați de o posibilă finanțare. Tocmai de aceea, există servicii dedicate acestui sector. Unul dintre cele mai rapide este website-ul Angel.co. Platforma acționează precum o legătură între antreprenori și investitori, iar dacă ideea afacerii pe care doriți să o dezvoltați nu se dovedește a fi interesantă pentru nimeni, atunci planul de afaceri intră într-o bază de date la care pot avea acces finanțatorii atunci când este descoperit un investitor potrivit.
Fonduri de investiții
Nu doar un business angel vă poate ajuta privind finanțarea unei afaceri, ci și un fond de investiții, o entitate care adună fondurile investitorilor, ce sunt atât persoane fizice, cât și juridice, iar administratorul fondului plasează banii în acțiuni sau obligațiuni.
Trebuie să știți faptul că fondurile de investiții sunt împărțite în două categorii: cele deschise, Organisme de Plasament Colectiv în Valori Mobiliare, și cele închise, Alte Organisme de Plasament Colectiv.
Cea mai importantă diferență este felul în care se răscumpără unitățile de fond. Dacă fondurile deschise presupun răscumpărarea continuă a investiției pe întreaga durată de viață a fondului, la cele închise, răscumpărarea are loc la intervale de timp prestabilite.
Programe speciale
La nivel național și nu numai există programe variate prin care se asigură investiții celor care au un plan solid de afaceri. Nici băncile nu se lasă mai prejos, mai ales dat fiind faptul că creditarea pentru susținerea afacerilor este pe un trend ascendent. Instituțiile financiare oferă credite care acoperă până la 85% din valoarea investițiilor unei companii deja existente, iar dacă vreți să lansați un start-up, atunci vă puteți baza pe 70% din suma necesară, asigurată printr-un împrumut bancar. La sumele de bani, se acordă și perioadă de grație specială, consultanță din partea specialiștilor din cadrul băncii pentru întocmirea dosarelor necesare pentru credit și, nu în ultimul rând, o structură flexibilă de garanții pentru investițiile care au drept scop dezvoltarea afacerii.
“Orizont 2020”
Fondurile europene reprezintă un alt mijloc util și de încredere pentru cei care au nevoie de finanțare.
Proiectul “Orizont 2020” este cel mai recent și mai amplu proiect de acest fel. Are un buget total de aproximativ 80 de miliarde euro, iar principalele obiecte ale programului sunt crearea de noi locuri de muncă și creșterea economică.
Pentru anul curent, finanțările sunt direcționate mai ales spre cei trei piloni principali ai programului. Primul pilon este reprezentat de excelența științifică, pentru care este alocată suma de 3 miliarde de euro. Al doilea pilon este denumit “Poziția de lider în sectorul industrial” și are alocată suma de 1.8 miliarde de euro. Se referă la sprijinirea poziției de lider în sectorul industrial al Europei în domenii specifice, precum tehnologia informației și a telecomunicațiilor, nanotehnologie, sisteme avansate de fabricație, robotică, biotehnologie și spațiu. Al treilea pilon este destinat provocărilor sociale. Pentru acesta este alocată suma de 2.8 miliarde de euro, bani care vor fi investiți în proiecte inovatoare destinate sănătății, agriculturii, sectorului maritim, bioeconomiei, energiei, politicilor climatice, societății reflexive, securității și utilizării eficiente a resurselor și materiilor prime.
“PARE 1+1”
Un alt proiect special pentru cei care au nevoie de o investiție este „PARE 1+1”. Programul are scopul de a facilita accesul la finanţare al migranţilor şi reintegrarea acestora în societate, contribuind şi la stimularea transferurilor băneşti pe căi oficiale, introducerea practicilor bune din statele gazdă ale migranţilor, fiind creată o pârghie pentru introducerea inovaţiilor.
Programul este desfăşurat în baza regulii „1+1″, care prevede că fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu din cadrul Programului. Suma maximă a finanţării constituie 200 mii lei. Banii din cadrul Programului „PARE 1+1″ sunt oferiţi drept grant nerambursabil.
De reținut
Mai presus de modalitățile prin care se solicită o finanțare, organismele sau persoanele care vor să investească impun condiții deloc ușoare. Criteriile cele mai importante nu sunt prețul cel mai avantajos și, de cele mai multe ori, nici ideile foarte bune, ci cât de rapid se poate obține un profit în urma acestei tranzacții. Tocmai de aceea, existența unui plan de afaceri detaliat este necesară.
Analiștii spun că multe companii care depun în prezent dosare pentru finanțare sunt unele cu un viitor stabil, dar care se confruntă cu blocaje financiare și riscă astfel să intre în incapacitate de plată. Din cauza procedurilor greoaie și deloc rapide pentru a primi un credit bancar ce poate veni în ajutor, antreprenorii apelează la fonduri de investiții sau la business angels dispuși să acorde o investiție ridicată rapidă, care să fie soluția perfectă de moment pentru a asigura continuarea afacerii.
Apelati la un specialist care să se ocupe de redactarea planului de afaceri, în timp ce dumneavoastra vă ocupați de restul aspectelor de gestionare a afacerii!
P.S. Nu uita să te abonezi la www.businessmarket.md aici: https://www.facebook.com/businesmarketmd/
Expertul afacerilor tale!