Orice antreprenor sau persoană care pornește un startup are nevoie de mai multe unelte și aplicații pentru a își gestiona cât mai bine viitoarea afacere. Și – în opinia mea – antreprenoriatul este singura cale profesională pe termen lung, eventual precedată de o etapă de freelancing. Spun asta atât din propria experiență antreprenorială, cât și din experiența cu clienții mei.
În faza inițială de dezvoltare a unui startup, este nevoie să ne gestionăm cât mai bine banii și să bugetăm gândindu-ne mereu cum obținem cel mai mult pentru banii pe care îi plătim. Ca urmare este esențială acum alegerea unor instrumente care să ne ajute să ne dezvoltăm cariera antreprenorială și să o facă la costuri rezonabile.
O parte din aceste instrumente – fie că e vorba de soluții de shop, facturare, acceptare plăți, site, marketing, vânzări sau productivitate și obținerea de rezultate – sunt gratuite sau au versiuni disponibile gratis. Am ales peste 100 de astfel de unelte disponibile gratuit online. În majoritatea cazurilor e vorba de un serviciu gratuit care are și versiune premium contra cost sau care tarifează comision doar din vânzările făcute cu ajutorul lor. Unele din aceste instrumente sunt aplicații online, servicii sau sunt aplicații de Android/IOS ori extensii de Chrome.
Vei găsi mai jos instrumente fantastice pentru antreprenori sau startup-uri când vine vorba de productivitate, lucru în echipă, hărți mentale, organizare sarcini, chestionare clienți, cashflow, acceptare plăți online, produse digitale, shop online, emite facturi, identitate vizuală, branding, crowdfunding, educație, marketing, blogging, social media, email marketing, unelte de evaluare a sănătății financiare și multe altele:
A. Lucru, productivitate & organizare
- Mindbloom – aplicație online pentru a-ți pune dezvoltarea personală pe arborele evoluției.
- Gym Pact – o minte sănătoasă începe cu un corp sănătos. Aici te asiguri că acorzi importanță corpului.
- Remember the milk – probabil cel mai bun mod de a-ți gestiona listele cu sarcini.
- Trello – organizezi toate detaliile proiectelor și le folosești online împreună cu colaboratorii tăi.
- Google Calendar – calendar și organizare online a sarcinilor.
- Boomerang – extensie de Gmail ca să programezi mesaje și reminder-e pentru mesaje.
- Evernote – o soluție pentru a salva notițe, idei și a le ține într-un singur loc.
- Rapportive – extensie de Gmail cu mai multe informații despre interlocutor, direct din Gmail.
- Get Pocket – salvează ca să citești mai târziu articolele interesante.
- Noisli – sunete și muzică ambientală pentru momentele când vrei să lucrezi concentrat.
- Sound Rown – sintetizator, mixer online de sunete și ambianțe.
- Last FM – liste de muzică în funcție de ceea ce vrei să faci.
- Jango – muzică de fundal adaptată la dispoziția ta de moment, pe baza unor radio-uri online.
- Bubbl Us – brainstorming și hărți mentale.
- Mind Meister – creează hărți mentale online.
B. Lucru în echipă & colaborare
- Asana – gestionare online a proiectelor și colaboratorilor.
- Dropbox – unul dintre cele mai populare servicii de păstrare online a fișierelor.
- JottaCloud – serviciu online pentru salvarea de fișiere. Cu o reputație de respectare a intimității (privacy).
- Google Drive – serviciu gratuit oferit de către Google pentru a păstra fișiere online.
- Yandex – îți permite să păstrezi online fișiere, inclusiv și cele care au peste 2 GB dimensiune.
- Wetransfer – trimite fișiere online, până în limita a 2 GB.
- Amazon S3 – serviciu rapid de păstrare online a datelor (plan gratuit 1 an).
- Google Hangouts – ședințe online.
- Skype – apeluri online (audio/video).
- Team Viewer – acces online la ecranul altcuiva (merge și cu Skype).
- Scoop It – platformă pentru curățarea de conținut
C. Clienți, shop & facturare
- Jotform – creează formulare, chestionare, sondaje, integrează-le cu lista de abonați, metode de plată, Google Docs etc.
- Surveymonkey – formulare, chestionare.
- Typeform – formulare care arată extraordinar.
- Google Forms – chestionare, formulare la ei pe site sau integrabile în site-ul companiei tale.
- Billable – generează rapid o factură.
- Mint – bugetare și informații financiare într-un singur loc.
- Wave – facturi, finanțe, cashflow.
- Bplans – o resursă completă cu planuri de afaceri.
- Mobilpay – accepți plăți cu cardul la tine pe site. Contul e gratuit, plătești un comision din tranzacții.
- Lastpass – extensie profesionistă pentru a gestiona parolele de pe diverse site-uri (sper că nu ai o aceeași peste tot).
- Business Model Canvas Generator – generează o planșă de tip business model.
- Business Model Toolbox – aplicație iTunes.
- Empathy map – hărți empatice ale clienților tăi .
- Personapp Io – personalități virtuale pentru potențialii clienți.
- Swot Analysis – analize SWOT online.
- Lean Canvas – planuri de afaceri prientate spre acțiuni.
- Eventbrite – vinde online bilete la evenimentele tale.
- Pitch Planner Canvas – planificator prezentare idei.
- Gumroad – vinzi produse digitale.
- DealGuardian – shop online, tunele de vânzare, intermediere plăți online.
- Customer Lifetime Value Calculator – calculează valoarea pe viață a unui client.
- Cashflow Calculator – titlul spune totul (by Carlos Dias și Jay Abraham).
- Breakeven Analysis – ei bine, analiză a pragului de rentabilitate.
- Price Change Impact Calculator – simulează modul în care schimbarea prețului afectează profiturile.
- Email Marketing ROI – calculează profitabilitatea campaniilor de email (2click ca să schimbi cifrele).
- Startup Costs Estimate – calculează costurile de startup.
D. Marketing
- Mailchimp – poți gestiona o listă de abonați, cu 12.000 mesaje gratuite lunar.
- Mandrill – serviciu SMTP pentru a trimite mesaje de email abonaților, ai 12.000 mesaje gratuite.
- Madmimi – email marketing, 100 contacte gratuite.
- Campayn – email marketing, 20.000 emailuri gratuite.
- Zapier – conectează peste 300 de aplicații și automatizează.
- IFTT – leagă între ele servicii online și automatizează procese.
- Hootsuite – gestionează profilele sociale dintr-un singur loc.
- Shared Count – statistici social media.
- Snip.ly – adaugă call-to-action la linkurile pe care le postezi online.
- Invite All – invită rapid toți prietenii de pe Facebook la un eveniment.
- Haro – te pune în legătură cu reporterii care caută subiecte de scris … reclamă gratuită.
E. Identitate vizuală
- Logaster – creează online un logo.
- SuareSpace Logo – logo-uri complexe, descărcabile.
- Logo Garden – grădina cu logo-uri.
- Cool Text – text stilizat online ca și logo.
- Online Logo Maker – logo, grafică și elemente de identitate vizuală pentru bloggeri și companii.
- Image Optimizer – optimizare imagini.
- Pixlr – editare online foto și grafică.
- Canva – grafică și design la o calitate excelentă.
- Quotes Cover – imagini cu citate pentru social media sau site.
- Quozio – generator poze cu citate.
- Graphic Burger – resurse grafice pentru design (logo-uri, elemente grafice etc).
- Powtoon – prezentări video animate
F. Site-uri & bloguri
- Google Analytics – statistici vizitatori.
- Google Keyword Planner – afli ce caută clienții tăi pe internet.
- Keywordtool.io – alternativă la Google Keyword Planner.
- Similar Web – analizează site-urile competitorilor și află mai multe despre ele.
- Webpage Test – test și optimizare funcționare site.
- GT Metrix – verifici cât de repede merge site-ul vostru.
- WordPress – propriul tău blog .
- Super Mobile – testezi cum arată site-ul vostru pe diverse dispozitive mobile.
- Word 2 CleanHmtl – convertești documente Word în cod curat html
- Online Html Editor – editări simple a codului html
G. Conținut
- Cloud Convert – convertești online fișiere dintr-un format în altul.
- Pdf Converter – generează pdf-uri din aproape orice tip de fișier.
- Prezi – creează prezentări extraordinare.
- Wistia – încarcă online clipuri video.
- Scribd – postează online prezentări și alte documente.
- Diacritice – convertește text fără diacritice în text cu diacritice.
- Copyscape – verifică dacă site-ul tău a fost copiat altundeva.
- Calendar Editorial – plugin WP pentru a programa conținutul pe blog.
- Gmail – comunicare prin email.
- Mailbox – te ajută să păstrezi căsuța de email curată (iOS aici).
- Adblock – te scapă de reclamele de pe site-uri. Ca să elimine și reclama de pe Youtube vezi aici.
- Clearly – curăță paginile de bloguri sau alte site-uri păstrând doar conținutul util.
H. Educație
- Coursera – o colecție întreagă ce cursuri gratuite despre cum să îți crești afacerea.
- Stanford Online – cursurile de Business & Management pe portalul celor de la Stanford.
- Udemy – cursuri online pentru antreprenori și nu numai.
P.S. Nu uita să te abonezi la www.businessmarket.md aici: https://www.facebook.com/businesmarketmd/
Expertul afacerilor tale!